Cum să lucrezi cu un designer de interior

Majoritatea clienților care au în plan amenajarea spațiului interior consideră că, implicația unui arhitect designer interior se rezumă la câteva sfaturi de design și la livrarea fotografiilor 3D, urmând ca beneficiarul să se ocupe mai departe de implementarea proiectului. În mod surprinzător sau nu, arhitectul designer de interior devine parte activă din proiectul de amenajare, preluând sarcinile de la stabilirea listei de cumpărături și până la coordonarea activităților pe șantier.

Cum se desfășoară în practică parteneriatul dintre client și arhitectul designer interior?  Descoperă care sunt etapele colaborării și cât de valoroasă se dovedește implicarea unui profesionist în obținerea rezultatului scontat.

 

prezentare schite designer interior

Discuția premergătoare proiectului

În această etapă, designerul de interior va discuta cu clientul despre nevoile și dorințele lui, precum și despre bugetul și termenii proiectului. Întâlnirea dintre beneficiar și specialist este o condiție esențială pentru ca rezultatul lucrării să fie pe măsura așteptărilor. Expertul trebuie să înțeleagă pretențiile clientului. În acest fel, acesta trebuie să furnizeze informații detaliate referitoare la: spațiul care urmează amenajat, stilul de viață,  preferințele sale (în materie de culori, finisaje, detalii decorative, etc.) și bineînțeles, termenul la care proiectul trebuie finalizat. În funcție de aceste date, designerul este capabil să estimeze volumul de muncă și pe baza acestuia să conceapă schițele preliminare și să determine bugetul alocat pentru realizarea proiectului.

De preferat ar fi ca discuțiile inițiale să aibă loc chiar în spațiul care urmează amenajat. Astfel, arhitectul designer interior poate efectua măsurători, poate puncta eventualele dificultăți sau limitări spațiale de care se lovește proiectul, plus soluții alternative.

 

Simulare digitală

Pasul următor vizează realizarea unei schițe digitale realizate de profesionist pe baza măsurătorilor, discuțiilor, fotografiilor efectuate la fața locului și schițelor preliminare. Ulterior, expertul va veni cu sugestii privind compartimentarea, poziționarea pieselor de mobilier, tipul de materiale necesare, finisajele, culorile, elementele decorative, etc.  Arhitectul designer de interior va crea un plan conceptual pentru proiectul tău, care va include schițe, desene și alte materiale vizuale care să prezinte cum va arăta proiectul final.

Schița digitală nu este cea finală, ci pot surveni modificări pe parcursul colaborării până se obține varianta câștigătoare.

 

Prezentări 3D și randări

Etapa discuțiilor preliminare și cea privind conceptul proiectului sunt vitale pentru realizarea corespunzătoare a planului de amenajări interioare. Specialistul începe să se implice activ în derularea lucrării. În această etapă, clientul revizuiește proiectul și oferă feedback, iar arhitectul designer de interior va face modificările necesare pentru a se potrivi cu preferințelor clientului.

alegerea culorilor in planul de amenajare si design interior

alegerea culorilor in planul de amenajare si design interior

Sunt realizate imagini 3D (randări) reprezentative care vor ilustra conceptul după care va fi amenajat spațiul respectiv: finisaje, cromatică, piese de mobilier, obiecte decorative, etc. Cu ajutorul imaginilor 3D, beneficiarul își face o imagine despre cum va arăta spațiul în final, înainte de începerea lucrărilor propriu-zise de șantier.

 

Întocmirea devizului

Pe baza fotografiilor 3D, arhitectul și clientul compun lista de cumpărături. Aceasta cuprinde un tabel cu dimensiunile și cantitățile finisajelor necesare, selectarea pieselor de mobilier și a elementelor decorative pe baza mostrelor și a cataloagelor puse la dispoziție de furnizorii recomandați de arhitect. Pe toată derularea etapei de achiziție, clientul va fi consiliat de arhitect cu privire la calitatea produselor, paleta cromatică cea mai indicată și desigur va primi variante de produse alternative.

Dacă beneficiarul solicită piese de mobilier sau elemente decorative personalizate, sau care nu se regăsesc în cataloage, atunci se vor realiza planuri tehnice pe baza cărora furnizorul va oferi informații referitoare la timpul necesar pentru execuția acestora, plus oferte de preț. În această etapă are loc semnarea contractului. Clientul știe exact ce va primi, iar designerul de interior poate trece la etapa următoare de Proiectare!

 

Documentația tehnică – proiectarea

După ce conceptul a fost aprobat, arhitectul designer de interior va elabora planurile detaliate și specificațiile pentru amenajare. Acestea vor include detalii precum poziționarea și dimensiunile camerelor, a mobilierului, finisajele și materialele utilizate, precum și încadrarea sistemelor electrice și de încălzire.  Documentația tehnică include realizarea de planșe A4 sau A3 cu planuri de instalații și alte date tehnice, care vor fi predate muncitorilor care implementează proiectul.

 

Implementarea și urmărirea lucrării

Clientul are posibilitatea de a-și selecta singur echipa de meșteri, sau să colaboreze cu cea primită la recomandările designerului de interior. Există opțiuni care includ un număr prestabilit de vizite pe care designerul de interior are dreptul să le efectueze. Acesta va superviza periodic evoluția lucrărilor de șantier pentru a se asigura că acestea respectă întocmai planul de amenajare.

Expertiza designerului influențează direct rezultatul planului de amenajare. Prin intermediul lui ai acces la furnizori și specialiști calificați, care au colaborat anterior cu designerul tău și care astfel te pot ajuta să beneficiezi de oferte de preț, să economisești resurse și să primești garanția unor lucrări de durată cu materiale de calitate superioară.

Foto: gettyimages.com